Reguli de montare a conductoarelor în tuburi de protecție

Tuburile din PVC, rigide sau flexibile, sunt cele mai utilizate datorită costului redus și ușurinței de montaj. Sunt potrivite pentru instalații electrice de interior.

Aceste tuburi sunt izolate corespunzător și protejează conductoarele de abraziune.

Tuburile metalice: sunt folosite în medii dure, cu risc de impact sau incendiu, cum ar fi spațiile industriale ori zonele cu substanțe inflamabile.

Tuburile din materiale compozite: protejează conductoarele în medii agresive, cu umiditate sau substanțe chimice. Pot fi mai scumpe, dar sunt eficiente în condiții dificile.

Tuburile trebuie dimensionate corect, pentru a asigura spațiu suficient conductoarelor.

• dacă tubul este prea îngust, cablurile se înghesuie și pot fi deteriorate prin frecare;
• dacă tubul este prea larg, cablurile se pot mișca în interior, provocând uzură sau deteriorare;
• diametrul tubului trebuie să fie, de regulă, de aproximativ 1,5-2 ori mai mare decât diametrul total al cablurilor instalate.

Tuburile se montează pe trasee drepte, fără îndoiri bruște, pentru a preveni solicitarea excesivă a cablurilor.

Schimbările de direcție se realizează cu raze mari de curbură, folosind racorduri sau coturi speciale. Tuburile se montează la o distanță corespunzătoare față de pereți sau alte structuri, minimum 10 cm, pentru intervenții și mentenanță.

Tuburile trebuie fixate corespunzător pentru a preveni mișcarea acestora. Dacă tubul nu este bine fixat, vibrațiile pot afecta integritatea cablurilor sau pot slăbi conexiunile electrice.

Fixarea se face cu suporturi specifice, de obicei la fiecare 50 cm pentru tuburi mici și la fiecare 1-1,5 metri pentru tuburi mai mari.

În locurile unde tuburile pot fi expuse solicitărilor mecanice, precum uși, holuri sau zone de trafic intens, se folosesc protecții suplimentare.

În zonele cu riscuri mecanice mari se recomandă tuburi metalice din oțel sau aluminiu, care protejează mai eficient cablurile.

Fără îndoire excesivă: conductoarele trebuie introduse fără a fi îndoite sau întinse excesiv, deoarece îndoiturile strânse pot deteriora izolația și pot produce scurtcircuite.

Respectarea razei de îndoire: dacă sunt necesare îndoiri, acestea se execută cu o rază suficient de mare, minimum 8-10 ori diametrul cablului.

Introducerea treptată: conductoarele se introduc treptat, iar când sunt mai multe cabluri, acestea se aranjează astfel încât să nu se suprapună și să nu se frece între ele.

Trebuie lăsat suficient spațiu între cabluri pentru ventilație și pentru evitarea supraîncălzirii.

De obicei, se folosesc 40-60% din volumul tubului pentru cabluri, iar restul rămâne pentru aerisire.

La capetele tuburilor, conductoarele se protejează cu garnituri sau capace de protecție, pentru a preveni uzura izolației și contactul accidental cu elemente conductoare.

În zonele în care tuburile intră în doze sau echipamente electrice, se recomandă garnituri din cauciuc sau alte protecții care izolează eficient conductoarele.

Etanșarea capetelor: capetele tuburilor trebuie etanșate pentru a preveni pătrunderea murdăriei, apei sau altor substanțe dăunătoare.

Intrările și ieșirile tuburilor: la intrarea sau ieșirea tuburilor din doze, prize sau întrerupătoare se folosesc garnituri sau racorduri speciale, bine fixate, pentru a proteja cablurile de deteriorarea mecanică și umezeală.

Verificări periodice: instalația trebuie inspectată periodic, pentru a verifica starea tuburilor și cablurilor și pentru a depista probleme precum abraziunea sau deteriorarea izolației.

Testarea izolației: după instalare se verifică continuitatea și izolația, pentru a confirma că nu există scurtcircuite sau defecțiuni.