Minereurile
De regulă, metalele nu se găsesc în natură în stare pură, ci combinate cu alte materiale sau impurități, formând minereurile. Minereurile sunt roci naturale care se găsesc în scoarța Pământului.
Se încarcă lecția...
Pregătim conținutul pentru afișare.
EC-ISFVS
Metale, minereuri, aliaje și criterii de clasificare pentru aplicații tehnice și electrice.
Lecția 1.11
Clasificarea metalelor ajută la alegerea materialului adecvat pentru fiecare aplicație.
Materiale metalice
Metalele sunt materiale esențiale în industria electrică și în lăcătușerie, fiind utilizate pentru realizarea diferitelor structuri, carcase, tablouri electrice, conductori și alte componente esențiale.
Clasificarea metalelor în funcție de proprietăți și de utilizare ajută la alegerea materialului potrivit pentru fiecare aplicație specifică.
Origine și obținere
De regulă, metalele nu se găsesc în natură în stare pură, ci combinate cu alte materiale sau impurități, formând minereurile. Minereurile sunt roci naturale care se găsesc în scoarța Pământului.
Metalele se obțin din minereuri prin diferite procedee, precum topirea sau turnarea, reprezentând produsul final al industriei extractive și metalurgice.
Prin combinarea a două sau mai multe elemente chimice, metale și nemetale, metalul fiind în proporția cea mai mare, se obțin aliaje metalice.
Metale feroase
Fierul se extrage din minereuri feroase, oxizi sau carbonați de fier. Nu se utilizează în stare pură, ci în stare de aliaj cu carbonul. În funcție de cantitatea de carbon din aliaj, se obțin fonte sau oțeluri.
Oțelurile sunt aliaje obținute prin topire din fontă brută, în cuptoare electrice, convertizoare sau cuptoare Siemens-Martin, cu reducerea conținutului de carbon. Oțelul este materialul cel mai utilizat în orice domeniu al industriei.
Fontele se obțin prin topirea minereului de fier cu cocs metalurgic și fondanți într-un cuptor special, denumit furnal. În industrie, fontele se clasifică după structura compoziției chimice, proprietăți și destinație.
Fontele cenușii cu grafit lamelar se împart în trei categorii: cu rezistență mecanică mică, mijlocie și înaltă. Masa metalică poate fi pe bază de ferită, perlită sau sorbită.
Metale neferoase
Aluminiul se extrage din bauxită și nu se utilizează în stare pură, ci doar aliat cu alte metale. Duraluminiul este un aliaj de aluminiu cu cupru și cantități mici de magneziu. Siluminurile sunt aliaje de aluminiu cu siliciu, în proporție de 3-25%, și cu alte elemente de aliere.
Cuprul se extrage din minereuri precum calcozina, calcopirita, criscolul, cupritul, malachitul și azuritul. Bronzul este un aliaj de cupru cu staniu, iar alama este un aliaj de cupru și zinc în diverse proporții.
Schemă de clasificare
Verificare