Materialele pentru fixare și suport sunt utilizate pentru montarea cablurilor, conductelor, dozelor și altor echipamente electrice.
Rol
Materialele asigură siguranța și durabilitatea instalațiilor
Lucrările de lăcătușerie în domeniul instalațiilor electrice implică utilizarea diverselor materiale și elemente pentru montajul, fixarea și protecția componentelor electrice.
Electricianul folosește materiale specifice care asigură siguranța, funcționalitatea și durabilitatea instalațiilor. Aceste materiale pot fi clasificate în funcție de scopul lor.
Fixare și suport
Materiale pentru montarea componentelor electrice
Șuruburi, piulițe și șaibe
Sunt confecționate din oțel galvanizat, inox sau alte metale rezistente la coroziune și sunt folosite pentru prinderea elementelor pe suprafețe rigide.
Console și suporturi metalice
Sunt fabricate din oțel sau aluminiu și se utilizează pentru susținerea panourilor electrice, dozelor de legături și altor echipamente.
Bride, cleme și tije filetate
Bridele și clemele fixează cablurile pe pereți, tavane sau stâlpi, iar tijele filetate sunt folosite pentru fixarea elementelor grele la diverse distanțe de perete sau plafon.
Protecție
Materiale pentru protecția cablurilor
Materialele pentru protecția cablurilor sunt utilizate pentru protejarea cablurilor electrice și prelungirea duratei lor de viață.
Tuburi PVC sau metalice
Sunt folosite pentru protecția mecanică a cablurilor împotriva loviturilor sau uzurii.
Copex și canale de cablu
Copexul este utilizat pentru traseele de cabluri în pereți sau pardoseli. Canalele de cablu, fabricate din plastic sau metal, organizează și maschează cablurile la suprafața pereților.
Manșoane de protecție
Se folosesc pentru etanșarea îmbinărilor sau protecția cablurilor la trecerile prin pereți.
Izolație și siguranță
Materiale pentru protecția conexiunilor
Izolatoare ceramice sau compozite
Sunt utilizate pentru fixarea conductorilor la distanță sigură față de suprafețe metalice sau alte conductoare.
Benzi izolatoare
Sunt confecționate din PVC sau cauciuc și se utilizează pentru izolarea și protecția conexiunilor.
Manșoane termocontractibile
Sunt folosite pentru etanșarea și izolarea legăturilor cablurilor în medii cu umiditate ridicată.
Organizare și lăcătușerie
Materiale pentru trasee, structuri și suporturi
Prinderea și organizarea cablurilor
- Dibluri din plastic sau metal, pentru fixarea clemelor pe suprafețe solide precum pereți sau beton.
- Coliere de plastic, pentru organizarea cablurilor și menținerea lor în poziție.
- Cabluri de oțel, pentru suspendarea traseelor de cabluri pe distanțe mari, frecvent în spații industriale.
Lucrări de lăcătușerie specifică
- Bare și profiluri metalice, utilizate pentru cadre, structuri suport sau dulapuri electrice.
- Tablă perforată, folosită pentru fabricarea suporturilor sau fixarea altor echipamente electrice.
- Materiale pentru sudură, precum electrod sau sârmă pentru sudură, folosite la îmbinarea componentelor metalice.
Auxiliare
Materiale pentru etanșare și protecție suplimentară
Rășini izolante și etanșante
Se folosesc pentru protecția împotriva umidității și izolarea spațiilor critice.
Vopsea anticorozivă
Se aplică pe structurile metalice expuse pentru protecție împotriva ruginii.
Silicon sau mastic
Se utilizează pentru etanșarea trecerilor cablurilor și protejarea împotriva umezelii.
Alegerea corectă a materialelor este dictată de tipul lucrării, condițiile de mediu și cerințele tehnice ale proiectului. Electricianul trebuie să fie bine pregătit să lucreze atât cu materiale electrice, cât și cu materiale specifice lucrărilor de lăcătușerie.
Materiale pentru sarcini de lucru
Materialele utilizate de electricianul în construcții pentru executarea sarcinilor de lucru
Electricienii joacă un rol crucial în construcții, fiind responsabili pentru instalarea, întreținerea și repararea sistemelor electrice. Pentru a-și desfășura activitatea în siguranță și eficient, aceștia folosesc o varietate de materiale special concepute pentru transmiterea, protecția și distribuția curentului electric. În acest referat, vom analiza principalele materiale utilizate de electricieni în construcții.
Cabluri și conductori
1. Cabluri și conductori electrici
Cablurile electrice sunt esențiale pentru transportul energiei electrice de la sursa de alimentare către diferite puncte de consum. Acestea pot varia în funcție de material, izolație și destinație. Printre cele mai utilizate tipuri de cabluri se numără:
Cabluri din cupru
Oferă o conductivitate excelentă și sunt utilizate pe scară largă.
Cabluri din aluminiu
Sunt mai ușoare și mai ieftine, dar au o conductivitate mai redusă.
Cabluri flexibile
Sunt utilizate pentru instalațiile mobile sau în locurile unde este necesară flexibilitate.
Cabluri armate
Sunt protejate împotriva deteriorărilor mecanice și se utilizează în instalațiile subterane sau industriale.
Cabluri SIP
Sunt utilizate la montarea liniilor electrice aeriene.
Prize și întrerupătoare
2. Prize și întrerupătoare
Prizele și întrerupătoarele sunt componente esențiale ale unei instalații electrice, permițând conectarea și controlul alimentării aparatelor electrice. Ele sunt disponibile în diverse modele, adaptate pentru diferite niveluri de tensiune și cerințe de siguranță:
Prize standard
Sunt utilizate în locuințe și birouri.
Prize industriale
Sunt rezistente la praf și umiditate și se utilizează în medii dificile.
Întrerupătoare simple
Sunt utilizate pentru controlul circuitelor de iluminat.
Întrerupătoare automate
Protejează instalația împotriva suprasarcinilor și a scurtcircuitelor.
Doze și tablouri
3. Doze și tablouri electrice
Dozele electrice sunt utilizate pentru protejarea conexiunilor dintre cabluri, asigurând o organizare corectă a circuitelor. Ele diferă în dependență de destinație.
Tablourile electrice sunt componente esențiale în distribuția energiei electrice, conținând siguranțe, disjunctoare și alte echipamente necesare pentru protecția circuitelor.
Dozele și tablourile pot fi:
- pentru instalație aparentă;
- pentru instalație îngropată;
- pentru instalație interioară;
- pentru instalație exterioară;
- pentru locuințe;
- industriale;
- confecționate din metal;
- confecționate din plastic.
Protecție și organizare
4. Materiale pentru protecția și organizarea cablurilor
Pentru a proteja cablurile și a asigura o instalare sigură, sunt folosite diverse materiale, cum ar fi:
Tuburi PVC
Sunt utilizate pentru protejarea cablurilor în instalațiile aparente.
Tub PE
Sunt utilizate pentru protejarea cablurilor în instalațiile îngropate.
Tuburi flexibile
Permit montajul facil în spații greu accesibile.
Canale de cabluri
Sunt utilizate pentru organizarea cablurilor în clădiri comerciale și industriale.
Banda izolatoare
Banda izolatoare este esențială pentru protejarea cablurilor electrice și pentru executarea unor conexiuni sigure. Aceasta poate fi folosită și pentru a izola temporar anumite conexiuni sau pentru a marca zonele periculoase.
Tuburi termocontractabile
Sunt folosite pentru protecția cablurilor electrice, acoperind îmbinările, sau pentru izolarea suplimentară a cablurilor care se află într-o zonă expusă.
Conectare și fixare
5. Elemente de conectare și fixare
Pentru realizarea unor conexiuni sigure și durabile, se folosesc diverse accesorii:
Conectori electrici
Asigură îmbinarea corectă a firelor.
Cleme de fixare
Mențin cablurile în poziție fixă.
Șuruburi și dibluri
Sunt utilizate pentru fixarea componentelor electrice pe pereți sau alte suprafețe.
Materialele utilizate de un electrician sunt esențiale pentru realizarea instalațiilor electrice în condiții de siguranță și eficiență. Alegerea corectă a cablurilor, prizelor, dozelor și elementelor de protecție contribuie la funcționarea optimă a sistemelor electrice și la prevenirea incidentelor. O bună cunoaștere a acestor materiale și utilizarea lor conform normelor de siguranță sunt esențiale pentru orice profesionist în domeniu.
Verificare
Întrebări pentru autoevaluare
- Ce materiale pentru fixare și suport folosește electricianul la montarea echipamentelor electrice?
- Ce materiale pentru protecția cablurilor folosește electricianul în construcții?
- Ce materiale auxiliare folosește electricianul în construcții?
- De ce este dictată alegerea materialelor pentru lucrări de lăcătușerie?
- Care sunt materialele utilizate de electricianul în construcții pentru executarea sarcinilor de lucru?
- Care este clasificarea de bază a cablurilor și conductoarelor?
- Care sunt componentele esențiale în distribuția energiei electrice: dozele sau tablourile electrice?
- Reprezintă canalele de cabluri elemente de conectare și fixare?