Mijloace de stingere a incendiilor – clasificare, funcționare și utilizare corectă

2.16.1. Stingerea incendiilor: principii, metode și mijloace de intervenție

Stingerea incendiilor presupune întreruperea procesului de ardere prin eliminarea unuia dintre elementele necesare focului: combustibilul, oxigenul sau sursa de căldură. Mijloacele de stingere sunt concepute tocmai pentru a acționa asupra acestor elemente: prin răcire, înăbușire, izolare sau întreruperea reacției chimice. Alegerea corectă a mijlocului de stingere este esențială. Utilizarea unui agent nepotrivit poate agrava incendiul sau poate pune în pericol viața persoanei care intervine.

În practica lichidării incendiilor sunt folosite următoarele procedee de întrerupere a arderii: izolarea focarului de ardere de aer sau micșorarea conținutului de oxigen în spațiul aerian din zona focarului până la concentrații insuficiente pentru întreținerea procesului de ardere (din contul amestecării aerului cu gaze inerte sau vapori de apă); răcirea focarului de ardere mai jos de temperatura critică (temperatura critică este temperatura minimală la care este posibilă arderea); micșorarea intensivă a vitezei reacției chimice de oxidare; ruperea mecanică a flăcării cu un șuvoi puternic de apă, gaze, prafuri; crearea condițiilor de barare a focului, adică astfel de condiții în care flacăra nu se poate răspândi prin canale înguste. Mijloacele necesare și accesibile cu care trebuie asigurată orice întreprindere sunt: alimentarea cu apă pentru cazurile de incendiu (prin sau fără conducte), instalațiile automate și semiautomate („Sprinkler” și „Drencer”) de stingere a incendiilor, mijloacele primare de stingere a incendiilor, inventarul pompieresc.

2.16.2. Mijloacele de stingere a incendiilor

În alegerea mijloacelor și procedeelor de stingere a incendiului se ține cont de particularitățile interacțiunii substanțelor ce ard cu substanțele folosite drept mijloc de stingere. Pentru lichidarea focarelor de incendiu în faza inițială cu forțele angajaților, toate încăperile de producție, auxiliare, depozitele, instalațiile exterioare, precum și sectoarele cu pericol de incendiu trebuie să fie asigurate cu mijloace primare de stingere a incendiilor, inventar și scule pompierești în conformitate cu cerințele normelor în vigoare.

Mijloacele primare de stingere a incendiilor sunt: hidranții de incendiu interiori, stingătoarele de mână, pompele de mână, hidromonitoarele, butoaiele cu apă, lăzile cu nisip, învelitoarele din azbest sau prelată, inventarul și sculele pompierești de mână (căldări, topoare, răngi, lopeți, târnăcoape, căngi, standuri și panouri pompierești etc.). Mijloacele de stingere a focarelor de incendiu care pot fi folosite cel mai eficient în faza inițială a incendiului sunt hidranții interiori, stingătoarele, învelitoarele, nisipul. Apeductul intern de incendiu se alimentează de la rețeaua antiincendiu externă. Hidranții de incendiu interiori se amplasează în dulăpioare sau nișe cu ușițe de sticlă în casa scării sau în coridoare la înălțimea de 1,35 m de la nivelul pardoselii. Numărul de hidranți se determină astfel ca jeturile de apă de la hidranții învecinați să se acopere reciproc din furtunuri cu lungimea de 10 m. Hidranții de incendiu trebuie să fie dotați cu furtunuri cu lungimea de 10-20 m, țeavă de refulare a apei și dispozitive de conectare rapidă a furtunurilor. Productivitatea jetului hidrantului de incendiu trebuie să fie de minimum 2,5 l/s.

Stingătoarele sunt destinate stingerii aprinderilor și incendiilor în faza inițială de dezvoltare. După tipul substanței de stingere, ele pot fi cu spumă chimică, aeromecanică, cu dioxid de carbon, cu lichid, cu aerosoli și cu prafuri. În funcție de volum, stingătoarele pot fi de capacitate mică (până la 5 l), industriale de mână (până la 10 l), mobile (peste 10 l). Stingătoarele se inscripționează cu litere, care determină tipul lor, și cu cifre, care indică capacitatea lor în litri.

2.16.3. Mijloacele de comunicare și semnalizare despre incendiu

Mijloacele de comunicare și semnalizare despre incendiu sunt destinate informării rapide și exacte despre incendiu și locul apariției lui, acționării forțelor și mijloacelor de stingere a focului, dirijării centralizate a compartimentelor de combatere a incendiilor și conducerii operative a lichidării incendiului. Fiecare obiectiv al economiei naționale trebuie să fie asigurat cu mijloace sigure de informare sau semnalizare despre apariția incendiului. Cel mai răspândit mijloc de informare este legătura telefonică orășenească sau locală (metoda pasivă de control al evenimentelor ce țin de incendiu), când pentru chemarea echipelor de pompieri se formează numărul 112.

Sistemele de comunicare și semnalizare de incendiu, conform destinației, sunt clasificate în modul următor:

• semnalizare de pază contra incendiului – anunță organele serviciului de pompieri (al întreprinderii, orașului) despre incendiu și locul apariției acestuia – se asigură automat (cu ajutorul detectoarelor) sau manual prin apăsarea butonului sistemului de semnalizare despre incendiu, precum și prin sistemul de legătură radiotelefonică;
• comunicație de comandă – asigură dirijarea operativă a unităților de pompieri și interacțiunea cu serviciile orășenești sau locale (poliția, salvarea, serviciile de alimentare cu apă, energie etc.) – se realizează prin legătură radio sau telefonică;
• radiocomunicație operativă – asigură dirijarea operativă a echipelor de pompieri la locul incendiului – se realizează cu ajutorul stațiilor radio portante și al automobilelor speciale de radiocomunicații.

2.16.4. Instalațiile de stingere a incendiilor

Instalațiile staționare de stingere a incendiilor pot fi automate sau manuale cu acționare de la distanță. În funcție de substanța folosită pentru stingere, aceste instalații pot fi cu apă, spumă, gaze inerte, vapori de apă, praf, iar în funcție de procedeul de stingere și de destinație, pot fi instalații de stingere spațială (cu gaze inerte sau prafuri, care asigură crearea în încăperile protejate a unui mediu ce nu întreține arderea) și de suprafață (cu apă, spumă sau praf, destinate acționării nemijlocite asupra suprafețelor ce ard). Cea mai largă răspândire o au instalațiile de tipul „Sprinkler” sau „Drencer” cu apă ori spumă. Instalațiile „Sprinkler” se conectează automat la creșterea temperaturii mediului în încăpere până la o anumită limită. Drept detector servește însuși dispozitivul „Sprinkler”, dotat cu un lacăt ușor fuzibil, ce se topește la creșterea temperaturii, deschizând orificiul din conducta cu apă deasupra focarului de incendiu. Instalația „Sprinkler” constă dintr-un sistem de conducte magistrale și de distribuție, dotate cu dispozitive de stropire normal închise (stropitorul „Sprinkler”). Pe conducta magistrală se instalează dispozitivul de semnalizare și control. În funcție de regimul termic din încăpere, sistemele „Sprinkler” pot fi cu apă (dacă temperatura în încăpere pe parcursul anului nu este mai joasă de 4°C), cu aer (pentru încăperile încălzite, însă în care nu poate fi garantată o temperatură de 4°C și mai mult pe parcursul celor mai friguroase patru luni ale anului), apă-aer (pentru încăperi neîncălzite, în care temperatura mai mare de 4°C se menține pe parcursul a opt luni). Spre deosebire de sistemul cu apă, la care toate conductele sunt umplute cu apă în permanență, sistemul „Sprinkler” cu aer este umplut cu apă doar până la dispozitivul de semnalizare și control. Conductele de distribuire, amplasate mai sus de acest dispozitiv, sunt umplute cu aer comprimat cu ajutorul compresorului. În caz de incendiu, aerul se elimină din conducte prin stropitoarele ce s-au deschis și apa umple sistemul, acționând asupra focarului de incendiu prin aceleași stropitoare. Sistemul cu apă-aer este o combinație a sistemelor cu apă și aer. În perioada rece a anului acest sistem este umplut cu aer.

Instalațiile „Drencer”, după construcție, sunt aproape similare celor „Sprinkler”, cu excepția că dispozitivele de stropire (drencer) sunt deschise, iar sistemul nu este umplut cu material de stingere. Conectarea acestui sistem se efectuează manual sau automat, după primirea semnalului de la detectorul automat de incendiu, cu ajutorul unui nod de acționare-control instalat în încăperile în care este posibilă răspândirea rapidă a incendiului (încăperi cu cantități considerabile de lichide ușor inflamabile). De regulă, sistemele „Sprinkler” și „Drencer” folosesc pentru stingere apa, dar pot fi folosite și pentru aplicarea spumei aeromecanice în urma unor modificări neesențiale. În instalațiile de stingere spațială (cu gaze), în calitate de material de stingere este folosit dioxidul de carbon, hladon 114V2 și amestecul hladon-dioxid de carbon. Sistemul poate fi acționat automat sau manual.

Instalațiile cu gaze au un șir de avantaje față de alte sisteme: eficacitate mare, stingere rapidă (circa 120 sec.), facilitatea automatizării și costuri reduse. Avantajul cel mai important este posibilitatea flegmatizării, adică crearea unui mediu ce nu întreține arderea și preîntâmpină crearea mediului cu pericol de explozie.

Clasificarea mijloacelor de stingere după tipul de incendiu are la bază natura materialului care arde. Nu toate incendiile sunt la fel, iar utilizarea unui agent de stingere nepotrivit poate agrava situația. De aceea, incendiile sunt împărțite în clase, iar pentru fiecare clasă există mijloace recomandate de intervenție. În practică, recunoașterea corectă a clasei de incendiu este primul pas în alegerea metodei eficiente de stingere. Mijloacele de stingere sunt alese în funcție de clasele de incendiu: clasa A – solide combustibile; clasa B – lichide inflamabile; clasa C – gaze combustibile; clasa D – metale combustibile; clasa E – echipamente electrice sub tensiune. Fiecare clasă necesită un agent adecvat pentru a evita agravarea incendiului.

1. Mijloace de stingere pe bază de apă

Apa este cel mai vechi și cel mai utilizat agent de stingere a incendiilor. Datorită disponibilității sale, costului redus și eficienței ridicate în anumite tipuri de incendii, apa reprezintă mijlocul principal de intervenție în numeroase situații de urgență. Acțiunea sa se bazează, în primul rând, pe efectul de răcire și, în al doilea rând, pe reducerea concentrației de oxigen prin formarea vaporilor. În timpul arderii, materialul combustibil atinge temperaturi ridicate. Aplicarea apei determină absorbția unei cantități mari de căldură, deoarece apa are o capacitate calorică mare și se transformă în vapori la 100°C. Procesul de vaporizare consumă energie termică semnificativă, scăzând temperatura materialului sub punctul de aprindere și oprind reacția de ardere. Mijloacele de stingere pe bază de apă acționează prin: răcire intensă – absorbția căldurii din zona incendiului; formarea de vapori – care reduc temporar concentrația de oxigen; impregnarea materialului solid – prevenind reaprinderea. Eficiența este maximă în cazul materialelor solide care ard cu formare de jar.

Tipuri de mijloace de stingere pe bază de apă

• Stingătoare portabile cu apă – sunt utilizate pentru intervenții rapide în faza incipientă a incendiului. Conțin apă sub presiune sau apă cu aditivi pentru creșterea eficienței. Se folosesc în special pentru incendii de clasa A (lemn, hârtie, textile).
• Hidranți interiori și exteriori. Hidranții sunt conectați la rețeaua de alimentare cu apă și permit intervenția cu furtunuri de mare capacitate. Hidranții interiori sunt amplasați în clădiri; hidranții exteriori sunt utilizați de echipele de pompieri. Aceștia asigură un debit mare de apă pentru incendii dezvoltate.
• Instalații automate de tip sprinkler. Sistemele sprinkler sunt instalații fixe care se activează automat atunci când temperatura din încăpere depășește un anumit prag. Avantaje: intervenție rapidă, fără acțiune umană; limitarea propagării incendiului; protecție permanentă a spațiilor. Domenii de utilizare: apa este recomandată pentru incendii de materiale solide combustibile (clasa A); incendii de mobilier, documente, materiale textile; stingerea jarului și prevenirea reaprinderii. Limitări și interdicții: utilizarea apei nu este recomandată sau este interzisă în următoarele situații: incendii de lichide inflamabile (poate împrăștia combustibilul); incendii de metale reactive (reacții explozive); echipamente electrice aflate sub tensiune (risc de electrocutare). În cazul instalațiilor electrice, alimentarea trebuie întreruptă înainte de utilizarea apei. Avantaje: eficiență ridicată în incendii solide; disponibilitate mare; cost redus; capacitate mare de răcire. Dezavantaje: pot produce pagube materiale (inundații); nu sunt eficiente pentru toate clasele de incendiu; conductivitate electrică ridicată.

2. Mijloace de stingere cu spumă

Mijloacele de stingere cu spumă sunt utilizate, în special, pentru combaterea incendiilor de lichide inflamabile și materiale care ard la suprafață. Spuma este un agent de stingere format dintr-un amestec de apă, concentrat spumant și aer, care generează o masă de bule stabile. Aceasta acoperă suprafața materialului combustibil și împiedică contactul cu oxigenul din aer. Principiul de funcționare al spumei se bazează, în primul rând, pe înăbușirea incendiului și pe izolarea combustibilului, iar în al doilea rând, pe efectul de răcire, datorită conținutului de apă. Spuma acționează prin: formarea unui strat izolator între lichidul inflamabil și aer; reducerea evaporării vaporilor inflamabili; împiedicarea reaprinderii; răcirea moderată a suprafeței incendiate. Prin acoperirea completă a suprafeței lichidului, spuma oprește alimentarea flăcării cu vapori combustibili.

Tipuri de spumă utilizate pentru stingerea incendiilor

În funcție de gradul de expandare, spuma poate fi:

• spumă cu expandare mică: densă și compactă; utilizată pentru lichide inflamabile; formează un strat stabil și rezistent;
• spumă cu expandare medie: volum mai mare; utilizată pentru spații închise sau suprafețe mai mari;
• spumă cu expandare mare: volum foarte mare de bule; utilizată pentru umplerea rapidă a spațiilor închise (depozite, hale).

Alegerea tipului de spumă depinde de natura incendiului și de dimensiunea suprafeței afectate. Mijloacele de aplicare a spumei pot fi: stingătoare portabile cu spumă; tunuri și lănci de refulare cu spumă; instalații fixe cu spumă; sisteme automate pentru rezervoare și depozite. Acestea sunt utilizate, în special, în zone unde există risc de incendii de lichide inflamabile.

Domenii de utilizare. Spuma este recomandată pentru: incendii de clasa B (lichide inflamabile: benzină, motorină, uleiuri); incendii de clasa A, în anumite situații; suprafețe unde există pericol de reaprindere. Spuma este eficientă deoarece împiedică vaporii combustibili să se ridice și să întrețină arderea.

Limitări și precauții: nu se utilizează la echipamente electrice aflate sub tensiune; nu este recomandată pentru metale combustibile; necesită aplicare uniformă pentru a forma un strat continuu; poate fi afectată de vânt în spații deschise. De asemenea, unele tipuri de spumă pot fi degradate de anumite substanțe chimice, ceea ce reduce eficiența intervenției.

Avantaje: eficientă pentru lichide inflamabile; previne reaprinderea; acoperă rapid suprafețe mari. Dezavantaje: nu este potrivită pentru toate tipurile de incendii; poate produce reziduuri; necesită echipamente adecvate pentru aplicare.

3. Mijloace de stingere cu pulbere

Mijloacele de stingere cu pulbere fac parte din cele mai utilizate echipamente de intervenție rapidă împotriva incendiilor. Datorită versatilității lor, acestea pot fi folosite pentru mai multe clase de incendiu și sunt frecvent întâlnite în clădiri publice, spații industriale, ateliere, laboratoare și mijloace de transport. Pulberea stingătoare este un amestec fin de săruri minerale tratate chimic, care acționează asupra procesului de ardere prin întreruperea reacției chimice în lanț. Spre deosebire de apă, care răcește, sau spumă, care izolează, pulberea acționează direct asupra flăcării. Pulberea acționează prin: întreruperea reacției chimice de oxidare; separarea temporară a combustibilului de oxigen; formarea unui strat protector pe suprafața materialului. În momentul pulverizării, particulele fine de pulbere pătrund în zona flăcării și blochează reacțiile chimice responsabile de întreținerea arderii. Astfel, flacăra este stinsă rapid.

Tipuri de pulbere stingătoare

• Pulbere de tip ABC: utilizată pentru incendii de solide (clasa A); lichide inflamabile (clasa B); gaze combustibile (clasa C); echipamente electrice sub tensiune. Este cea mai răspândită și mai versatilă variantă.
• Pulbere de tip BC: utilizată pentru lichide inflamabile și gaze; mai puțin eficientă pentru materiale solide.
• Pulberi speciale pentru metale (clasa D): utilizate pentru incendii de magneziu, sodiu, aluminiu pulbere; compoziție specială pentru temperaturi foarte ridicate.

Domenii de utilizare: stingătoarele cu pulbere sunt recomandate pentru incendii de instalații electrice; incendii de lichide inflamabile; incendii de gaze combustibile; incendii auto. Ele sunt eficiente, în special, în faza incipientă a incendiului.

Modul corect de utilizare

Pentru utilizarea corectă trebuie respectați următorii pași: se îndepărtează siguranța stingătorului; se îndreaptă furtunul spre baza flăcării; se apasă maneta pentru declanșare; se execută mișcări laterale pentru acoperirea completă a focului. Este importantă păstrarea unei distanțe de siguranță și orientarea jetului direct la baza flăcării, nu spre partea superioară.

Avantaje: eficiență rapidă; utilizare multiplă (ABC); potrivite pentru incendii electrice; acțiune imediată asupra flăcării.

Dezavantaje: lasă reziduuri; pot afecta echipamentele sensibile; nu asigură răcire profundă (risc de reaprindere). După utilizare, pulberea trebuie curățată, deoarece poate provoca deteriorări în timp.

Mijloacele de stingere cu pulbere sunt printre cele mai eficiente și mai versatile echipamente de intervenție împotriva incendiilor. Acțiunea lor se bazează pe întreruperea reacției chimice a arderii, ceea ce permite stingerea rapidă a flăcărilor. Utilizarea corectă presupune identificarea tipului de incendiu, alegerea pulberii adecvate și respectarea procedurilor de siguranță. Cunoașterea avantajelor și limitărilor acestui mijloc de stingere contribuie la intervenții eficiente și sigure.

4. Mijloace de stingere cu dioxid de carbon (CO₂)

Mijloacele de stingere cu dioxid de carbon (CO₂) sunt utilizate, în special, pentru incendii la echipamente electrice și pentru lichide inflamabile. Dioxidul de carbon este un gaz inert, incolor și inodor, care nu întreține arderea și nu conduce electricitatea. Datorită acestor proprietăți, este considerat un agent de stingere curat și eficient în spații unde apa sau pulberea ar putea produce pagube suplimentare. CO₂ este stocat în stingătoare sub formă lichidă, la presiune ridicată. În momentul eliberării, acesta se transformă rapid în gaz și se răcește brusc, generând un jet foarte rece, care acționează asupra focului. Dioxidul de carbon stinge incendiul prin două mecanisme principale: înăbușire – reduce concentrația de oxigen din zona de ardere; răcire secundară – jetul rece contribuie la scăderea temperaturii. Prin eliminarea oxigenului din jurul flăcării, reacția de ardere este întreruptă rapid. Deoarece nu lasă reziduuri solide sau lichide, CO₂ este preferat în spații tehnice sau în apropierea echipamentelor sensibile.

Domenii de utilizare. Stingătoarele cu CO₂ sunt recomandate pentru: incendii la echipamente electrice aflate sub tensiune; incendii de lichide inflamabile (clasa B); incendii în camere tehnice, servere, tablouri electrice. CO₂ este eficient în spații închise sau slab ventilate, unde poate reduce eficient concentrația de oxigen în zona focarului. Pentru utilizarea corectă a stingătorului cu CO₂: se îndepărtează siguranța; se ține duza izolată (nu se atinge capătul metalic în timpul funcționării); se îndreaptă jetul spre baza flăcării; se acționează maneta pentru eliberarea gazului. Este important să se păstreze o distanță de siguranță și să se evite utilizarea în spații foarte mici fără ventilare ulterioară.

Avantaje: nu conduce electricitatea; nu lasă reziduuri; potrivit pentru echipamente electronice; acțiune rapidă. Dezavantaje: eficiență redusă în spații deschise (gazul se dispersează); nu asigură răcire profundă (posibilitate de reaprindere); risc de asfixiere în spații închise dacă este utilizat în cantitate mare.

Măsuri de siguranță. CO₂ este foarte rece la evacuare (temperaturi scăzute), iar contactul direct cu duza poate provoca arsuri prin îngheț. De asemenea, utilizarea în spații închise necesită aerisire ulterioară pentru a evita acumularea gazului. Mijloacele de stingere cu dioxid de carbon sunt eficiente și sigure pentru incendii electrice și lichide inflamabile datorită capacității lor de a elimina oxigenul și de a întrerupe rapid procesul de ardere. Utilizarea corectă presupune respectarea instrucțiunilor de siguranță și alegerea acestui tip de agent în funcție de natura incendiului. Cunoașterea caracteristicilor și limitărilor CO₂ contribuie la intervenții rapide și eficiente, reducând riscul de extindere a incendiului și de deteriorare a echipamentelor.

Mijloacele de stingere a incendiilor sunt esențiale pentru limitarea pagubelor și protejarea vieții. Clasificarea lor se face în funcție de agentul utilizat și de modul de intervenție. Funcționarea fiecărui tip de stingător se bazează pe întreruperea procesului de ardere prin răcire, înăbușire sau întreruperea reacției chimice. Utilizarea corectă presupune cunoașterea tipului de incendiu și a caracteristicilor fiecărui agent de stingere. Instruirea periodică și respectarea regulilor de securitate contribuie decisiv la eficiența intervenției și la prevenirea accidentelor.